Inspecții și teste

Laboratorul de încercări în comunicaţii aplică un sistem de management conform cerinţelor standardului SR EN ISO/CEI 17025:2005, pentru domeniul şi specificul activităţii proprii. Acest sistem cuprinde toate politicile, sistemele, programele, procedurile şi instrucţiunile necesare pentru asigurarea calităţii rezultatelor încercărilor. Toate documentele folosite în acest sistem al calităţii sunt disponibile personalului laboratorului, pentru aplicare. În scopul înţelegerii corecte a prevederilor documentelor, responsabilul calităţii planifică şi efectuează instruiri periodice.

În prezent Laboratorul de încercări în comunicaţii este în proces de reacreditare la Organismul Naţional de Acreditare care este Asociaţia de acreditare din România – RENAR.

Laboratorul de încercări în comunicaţii, ca parte a INSCC, este independent şi integru în luarea deciziilor în raport cu activităţile de încercare efectuate, după cum rezultă din Organigrama de funcţionare.

 

 Domeniile de activitate : 

  • aparatura terminală conectabilă la interfaţa analogică a PSTN;
  • cabluri de comunicaţii
  • reţele de comunicaţii electronice.

 

Activitatea de încercări se desfăşoară pentru următoarele categorii de echipamente şi sisteme:

  • echipament terminal cu microreceptor; echipament terminal vocal; echipament terminal non-vocal (TBR 21, TBR 38, EN 301 437);
  • cabluri urbane de telecomunicaţii cu una sau mai multe perechi: bridă de interior, bridă autopurtată cu manta de PVC, brida autopurtată cu manta de polietilenă, bridă autopurtată cu aramidă;
  • cabluri xDSL-Digital Subsciber Line: HDSL, SHDSL, SDSL, ADSL, VDSL;
  • măsurarea calităţii transmisiei semnalului vocal în reţelele de telecomunicaţii fixe sau mobile, prin metoda PESQ, conform Recomandării ITU-T P.862 şi scorul R, conform Recomandării ITU-T G.107.

Protocol colaborare

Protocol colaborare între AFIR si INSCC  Detalii aici

 

 

2011 Protocol Colaborare - inscc. Copyright © 2014 INSCC.
Powered by Joomla 1.7 Templates